NEMERNICUL

NEMERNICUL

de Mihai Constantinescu

 Nu există rol pe care un nemernic să nu-l poată juca. Ca prieten va cultiva această relaţie cu meşteşug, nu atât pentru a te distruge, cât pentru a te folosi. Iar atunci când i-a venit vremea se va răzbuna pentru binele ce i l-ai făcut. Pentru el oamenii sunt doar un mijloc, iar valorile o armă.

         Nemernicul nu are decât o singură constantă: invidia şi interesul său. Când una, când cealaltă precumpănesc, dar niciodată ele nu se exclud. Iar pentru realizarea lor mijlocul cel mai des folosit este însămânţarea de vorbe şi situaţii, a căror combinaţie se aseamănă cu o ţesătură de păianjen. Nemernicul este un jucător, dar prea laş ca sa rişte. De aceea jocul său nu poate fi altfel decât ascuns.

         Când pierde, devine mieros, sentimental şi plângăreţ. Când câştigă este abuziv şi răzbunător. Când deţine puterea o exercită despotic. Acest suflet cameleonic nu are decât un singur crez: propria sa imagine hipertrofiată. Totul se raportează la ea. De aici şi necesitatea de a se răzbuna pe cei care cândva l-au ajutat. Vina lor este că s-au interferat cu ceea ce el neagă cel mai mult: momentul său de cumpănă, când era în nevoie.

         Ceea ce nu cunoaşte şi nici nu poate cunoaşte un nemernic este generozitatea şi tot ceea ce rezultă din ea: întruparea unei idei, loialitatea, ataşamentul dezinteresat. Chiar dragostea pentru dânsul e un simplu automatism, reglat de interes sau de obişnuinţă.

         De aceea, indiferent de poziţia sa socială, de funcţia pe care o exercită nemernicul, acest înşelător ca nimeni altul, murdăreşte tot ce atinge. Este punctul său slab, deoarece astfel poate fi recunoscut. Iar dacă îl veţi întâlni, feriţi-vă de el , ca de lepră.