Până la urmă este important să ne păstrăm sufletul tânăr mereu şi trecând peste distracţie să sărbătorim Ziua Tineretului până pe la 100 de ani?
trafic
marți, 30 aprilie 2013
2 mai-Ziua Tineretului
Până la urmă este important să ne păstrăm sufletul tânăr mereu şi trecând peste distracţie să sărbătorim Ziua Tineretului până pe la 100 de ani?
luni, 29 aprilie 2013
1 mai:Ziua Internațională a Muncii
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă
În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
miercuri, 24 aprilie 2013
Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale – 26 Aprilie 2013
26 Aprilie este Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale.
În acest an, tema noastră este:Creativitatea – generaţia următoare
Mesajul d-lui Francis Gurry, Director General al OMPI
Creativitatea este o trăsătură comună întregii umanităţi.
Oricine am fi, oriunde am trăi şi în orice condiţii, toţi avem capacitatea de a crea. Iar această creativitate şi inventivitate umană este în măsură să amelioreze calitatea vieţii noastre, în toate domeniile: de la asistenţa medicală până la transport, comunicaţii sau divertisment. Scopul proprietăţii intelectuale este de a promova condiţiile care permit creativităţii şi capacităţii de inovare să dea roade la scară planetară.
Felul în care umanitatea se exprimă creativ s-a schimbat profund în ultimii 30 de ani. Oamenii creează astăzi în moduri din ce în ce mai interesante. Asistăm la explozia conţinuturilor generate de utilizator şi la acest fenomen al creaţiei colective la care participă un număr uriaş de oameni prin platforme de externalizare a activităţilor către grupuri largi, numite platforme de „crowdsourcing”, sau prin platforme de inovare deschisă. Această colaborare creativă deschide umanităţii noi perspective extraordinare.
Ce va aduce generaţia umătoare?
Chiar dacă viitorul este greu de prevăzut, ceea ce ştim precis este faptul că ritmul schimbării se accelerează cu fiecare nouă generaţie. Şi acum ne aflăm în faţa unei întregi game de noi tehnologii capabile să schimbe fundamental modul în care trăim. Este o schimbare care se apropie cu paşi repezi. Generaţia următoare intră în scenă de mâine.
Evoluţiile următoare din domeniul ştiinţelor vieţii, de pildă, ne pot schimba viaţa. Tehnologia informaţiei, biologia moleculară, medicina regenerativă şi chiar noi tehnologii ca imprimantele 3D concură pentru a genera posibilităţi extraordinare.
Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale este un prilej de reflecţie asupra rolului proprietăţii intelectuale într-o lume aflată în schimbare. Eu cred că există un geniu al proprietăţii intelectuale. Rolul său este de a încuraja investiţia în cercetare-dezvoltare, în inovare, în creaţia şi producţia culturală.
Cum se poate face acest lucru? Prin crearea unui mecanism care să permită cumpărarea, vânzarea şi partajarea accesului la beneficiile inovării şi ale creaţiei culturale. Adevărata provocare este de a asigura condiţii de acces corecte şi echilibrate, pentru cât mai multă lume, şi de a crea în acest fel o societate globală creativă, realmente dinamică, în care generaţia următoare să poată înflori.
Tinerii au o capacitate de a visa care o depăşeşte cu mult pe a celor mai în vârstă. Ei sunt viitorul. De aceea, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, mesajul meu pentru generaţia următoare este acesta: continuaţi să creaţi, continuaţi să inovaţi! Şi continuaţi să reflectaţi asupra rolului proprietăţii intelectuale în gestionarea viitoare a creativităţii şi inovării în societate!
luni, 22 aprilie 2013
Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor: 23 aprilie
Consiliul general al UNESCO a hotărât, în 1995, decretarea Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor la 23 aprilie, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea acestor scriitori şi totodată pentru a încuraja lectura, un fenomen în scădere dramatică. Prima Zi Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor a fost marcată la 23 aprilie 1996.
Iniţiativa instituirii acestei zile aparţine Spaniei, unde anual, la 23 aprilie, are loc Festivalul Trandafirilor, manifestare dedicată Sfântului Gheorghe (Sfântul Jordi) şi comemorării scriitorilor Miguel de Cervantes şi William Shakespeare.
Încă din Evul Mediu, în această zi fetele şi femeile primesc flori, iar bărbaţii - cărţi. Obiceiul oferirii cărţilor a fost practicat abia după 1616, anul în care au murit Miguel de Cervantes şi William Shakespeare.
Din 1996, la 23 aprilie, în aproape toate ţările lumii sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi o serie de manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura, o activitate supusă unor provocări, în condiţiile dezvoltării rapide televiziunii, internetului, jocurilor electronice şi a altor mijloace moderne de informare şi de divertisment.
sâmbătă, 20 aprilie 2013
Ziua Pamantului:22 aprilie
În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Această mișcare s-a născut în SUA într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbușirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenți împotriva războiului din Cambodgia, ”Masacrul din 4 mai”, apariția fibrelor optice, succesul melodiei „Bridge over Troubled Water”, ultimul album al formației Beatles, moartea lui Jimmy Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea orașului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze și fum, considerată ”semn al prosperității”. Despre mediul înconjurător a început să se vorbească din ce în ce mai des
.
Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri. După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj marcheaza Ziua Internaţională a Pământului printr-o acţiune de plantare de copaci. Evenimentul este programat să aibă loc luni, pe 22 aprilie, la ora 10:00, pe Dealul Bujorăscu, pe traseul care leagă municipiul Târgu Jiu de municipiul Motru, într-o zonă afectată de alunecările de teren. La acţiune vor participa funcţionari din cadrul APM Gorj, 50 de elevi de la Şcoala Ciuperceni şi de la Liceul numărul 5 Târgu Jiu, precum şi angajaţi ai Exploatării Miniere Motru. Direcţia Silvică Gorj va pune la dispoziţie 700 de puieţi de salcâm, iar Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu va asigura utilajele.
Potrivit reprezentanţilor APM, pe lângă marcarea Zilei Pământului, această acţiune are drept scop stabilizarea terenului din zona afectată de alunecări de pământ, îmbunătăţirea calităţii aerului şi diminuarea efectului de seră responsabil de schimbările climatice.
Potrivit reprezentanţilor APM, pe lângă marcarea Zilei Pământului, această acţiune are drept scop stabilizarea terenului din zona afectată de alunecări de pământ, îmbunătăţirea calităţii aerului şi diminuarea efectului de seră responsabil de schimbările climatice.
miercuri, 17 aprilie 2013
Ziua Internaţională a Astronomiei: 20 aprilie
Ziua Internaţională a Astronomiei (ZIA) este o manifestare care a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii în anul 1973, pentru a atrage atenţia publicului asupra acestei ştiinţe. ZIA reprezintă momentul în care astronomii amatori şi profesionişti se reunesc pentru a împărtăşi din informaţiile şi cunoştinţele lor despre astronomie şi pentru a oferi tuturor celor interesaţi posibilitatea de a observa în mod direct frumuseţile bolţii cereşti. Nu există o dată fixă pentru Ziua Astronomiei: aceasta este serbată, de obicei, în luna aprilie sau în luna mai, în weekend-ul cel mai apropiat de Primul pătrar al Lunii, după echinocţiul de primăvară.
Deviza ZIA este „Să aducem astronomia mai aproape de oameni!”. Este ziua în care cluburile şi societăţile de astronomie din întreaga lume organizează diferite manifestări şi activităţi pentru publicul larg. Manifestările dedicate ZIA se desfăşoară în parcuri şi grădini publice. În timpul zilei, se fac observaţii asupra Soarelui, iar după căderea nopţii se observă Luna şi planetele vizibile în acel moment.
luni, 15 aprilie 2013
Competitia “Parteneriate – Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativa”
Competitia “Parteneriate – Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativa”, derulata de Ministerul Educatiei, finanteaza proiectele de cercetare experimentala si dezvoltare tehnologica realizate in parteneriat si concretizate prin realizare de produse, tehnologii si servicii inovative, menite sa rezolve si sa implementeze solutii la probleme complexe socio-economice, de prioritate nationala si actualitate internationala.
Obiectivele programului
- Stimularea activitatilor de cercetare – dezvoltare realizate in parteneriat (organizaţii de cercetare, intreprinderi, ONG-uri si/sau asociaţii profesionale etc.), pentru scurtarea drumului de la cunoasterea stiintifica la tehnologie cu impact socio-economic, in aliniere cu cerintele si evolutia pieţii;
- Racordarea cercetarii aplicative si a progresului tehnologic din Romania la evolutia si cerinţele mediului socio-economic naţional si global, prin dezvoltarea, de produse originale, tehnologii avansate si servicii, competitive pe plan internaţional si cu impact socio-economic major;
- Stimularea cresterii cheltuielilor sectorului privat in cercetare – dezvoltare, atat in cadrul propriilor activitaţi, cat si pentru colaborarea cu universitaţi si institute de cercetare, in vederea realizarii de activitaţi care sa asigure validarea viabilitatii unor noi produse, tehnologii si servicii inovative cu potential economic si transferul acestora catre piaţa;
- Dezvoltarea infrastructurii, a capacitaţii instituţionale si a competenţelor resursei umane dedicate cercetarii aplicative si dezvoltarii de tehnologii inovative in Romania.
Se finanteaza proiecte realizate de un parteneriat format din cel putin doua institutii, persoane juridice din Romania, din care cel putin una este organizatie de cercetare de drept public sau privat si cel putin una intreprindere (are in obiectul sau de activitate cercetarea si/sau dezvoltarea tehnologica), in sensul legislatiei in vigoare din domeniul ajutorului de stat.
Din parteneriat pot face parte si alte institutii legal constituite ce nu au cercetarea si/sau dezvoltarea tehnologica in obiectul de activitate, in calitate de parteneri.
Aceste institutii trebuie sa participe cu contributie financiara proprie si nu pot solicita fonduri de la bugetul programului.
Dimensiunea parteneriatului se justifica in concordanta cu specificul proiectului.
Activitati eligibile
Programul Parteneriate se dezvolta pe noua domenii prioritare de cercetare, care includ direcţii de cercetare aplicativa distincte si arii tematice prioritare specifice:
- Tehnologia informaţiei si comunicaţii
- Energie
- Mediu
- Sanatate
- Agricultura, siguranţa si securitate alimentara
- Biotehnologii
- Materiale, procese si produse inovative
- Spaţiu si securitate
- Cercetare socio-economica si umanista
Pot primi finantare urmatoarele tipuri de activitati:
- Activitati de cercetare si dezvoltare tehnologica, care sa reflecte obiectivele cheie ale proiectului si care sa aiba ca scop progresul fata de starea de fapt existenta in domeniul acestuia, incluzand activitati de coordonare stiintifica;
- Activitati demonstrative, utilizate pentru a proba viabilitatea noilor tehnologii ce ar urma sa ofere un potential avantaj economic, dar care nu pot fi comercializate direct (ex: testarea de prototipuri ale unor produse);
- Activitati care se leaga in mod direct de obiectivele proiectului (asa cum sunt acestea identificate in planul de realizare sau documentele competitiei) si care sa aiba un potential impact asupra rezultatelor proiectului (ex: etica in proiectele de stiintele vietii, dreptul de proprietate intelectuala etc.);
- Activitati legate de diseminarea rezultatelor cercetarii si pregatirea in vederea utilizarii acestora, inclusiv managementul cunoasterii si activitati legate de protectia rezultatelor cercetarii (tangibile si intangibile), obtinute in urma implementarii proiectului;
- Instruire pentru cercetatori seniori, doctoranzi, postdoctoranzi, manageri ai activitatilor de cercetare din industrie (in special pentru IMM-uri), precum si pentru potentiali utilizatori ai cunoasterii generate de proiect.
Termenul limita de implementare al proiectelor acceptate la finantare este 30 noiembrie 2015.
Conditii de finantare
Pentru un proiect finantarea maxima acordata de la bugetul programului este de 2.500.000 lei, la care se adauga cel putin 15% contributie financiara a partenerilor care nu sunt organizatii de cercetare de drept public in sensul legislatiei in vigoare din domeniul ajutorului de stat.
Bugetul maxim alocat prezentei competitii este de 350.000.000 lei, fonduri publice.
Termene-limita
Termenul limita de transmitere a propunerilor de proiecte este 24.05.2013, ora 24.00.
Platforma de depunere on-line a cererilor de finantare este disponibila la adresa: http://uefiscdi-direct.ro (incepand cu 16 aprilie 2013).
Afisare lista proiecte eligibile: 31 Mai 2013
Primirea contestaţiilor: 03-05 Iunie 2013
Raspuns contestatii: 10 Iunie 2013
Procesul de evaluare: Iunie – Septembrie 2013
Rezultate finale si contractare: Octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)