10 mai-Ziua REGELUI

Pînă în 1947, ziua na­ţională a României s-a serbat la data de 10 mai.

După abdicarea domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, elitele locale şi-au dorit ca ţara să fie condusă de un prinţ străin, iar vrerea le-a fost împlinită. După o călătorie plină de aventuri, în care a fost însoţit de Ion C. Brătianu, prinţul de origine germană Carol de Hohenzollern-Sigmaringen îşi făcea intrarea în Bucureşti la 10 mai 1866. În aceeaşi zi, la Mitropolie, a fost întronat principe al României.

Viitorul şef al statului român a intrat în ţară pe la Turnu Severin, ajungînd în Bucureşti în dimineaţa zilei de 10 mai. Era începutul monarhiei constituţionale la români. În ciuda începuturilor nesigure (Carol a fost la un pas de abdicare – n.n.), monarhia a reuşit să se im­pună în viaţa românilor şi să reziste opt decenii. 10 mai a devenit o dată-simbol, evenimente faste din istoria românilor, dar şi din cea a Casei Regale fiind automat asociate zilei de 10 mai. Sub lunga domnie a primului rege al românilor, Principatele s-au eliberat de vasalitatea formală prestată Imperiului Otoman. În mod simbolic, independenţa a fost proclamată la 10 mai 1877. Armata Română a defilat victorioasă pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei azi), locul în care, în urmă cu unsprezece ani, intrase în Bucureşti şi principele Carol. În 1881, la aceeaşi dată, statul român s-a proclamat regat, Carol I şi Elisabeta pri­mind din partea Parlamentului coroane din oţel şi respectiv aur.

 CU GHIRLANDE ŞI TOR­ŢE. În Bucureşti, an de an, festi­vităţile de 10 mai se derulau după acelaşi program, avînd ca spaţiu de desfăşurare Podul Mogoşoaiei (devenit Calea Victoriei după Războiul de Independenţă), Piaţa Palatului Regal (acum Piaţa Re­vo­luţiei), Palatul Cotroceni şi Aleea Patriarhiei. Pretutindeni în această zonă, se arborau drapele tricolore, iar balcoanele se împodobeau cu ghirlande de stejar, covoare şi flori. În vitrinele prăvăliilor se aşezau portretele suveranilor şi tricolorul. Arterele principale erau inundate de oameni, de multe ori sosiţi din provincie pentru a-l vedea pe “vodă”. Membrii Casei Regale, însoţiţi de politicienii de rang înalt traversau oraşul dinspre Palatul Regal spre Patriarhia Română în caleşti şi automobile. Aici începeau propriu-zis festivităţile, prin oficierea unui Te Deum. În curtea Patriarhiei, invitaţii erau întîmpinaţi de o companie de onoare formată din Regimentul de vînători şi de fanfara militară. Din pridvorul bisericii, înaltele “feţe regeşti” erau preluate de membrii guvernului şi parlamentari. Servi­ciul religios era oficiat de un sobor de preoţi alcătuit din patriarh, mitropoliţi şi episcopi. Slujbe aveau loc şi în catedralele catolice şi sinagogi. În Piaţa Victoriei se amenaja un pavilion regal şi tribune încăpătoare pentru oficialităţi şi pu­blic, zona fiind delimitată cu cordoane şi păzită de trupe de jandarmi. După-amiaza, la Teatrul Naţional se desfăşura un program artistic, unde performau actorii de seamă ai vremii. Seara, edilii iluminau instituţiile publice, iar “retragerea cu torţe” prelungea atmosfera săr­bă­torească pînă în miezul nopţii.

ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI. În 1939, oficialităţile au serbat în aceeaşi zi centenarul naşterii Regelui Carol I, ziua Regalităţii şi a Independenţei. Ce prilej minunat pentru Carol al II-lea, în aceeaşi măsură voievodul culturii, dar şi al uniformelor înzorzonate şi paradelor militare zgomotoase! Celebrarea evenimentului a început cu două zile mai devreme. Regele Carol al II-lea şi fiul său Marele Voievod Mihai s-au deplasat la Turnu-Severin, unde au dezvelit lespedea comemorativă pe locul unde Carol I a pus piciorul, pentru prima dată, pe pămînt românesc. În seara aceleiaşi zile, la Bucureşti, în sala tronului de la Palatul Regal, s-au sfinţit noile drapele ale unităţilor militare.

La 10 mai, într-o Europă pe picior de război, autorităţile au hotărît organizarea unei parade militare – demonstraţie de forţă a Armatei Române. În zorii zilei, 21 de lovituri de tun au trezit populaţia Bucu­reştiului. Începînd cu ora opt, în faţa Palatului Cotroceni, oamenii şi-au ocupat locurile din tribună, aşteptînd sosirea Suveranului. La ora zece, în sunet de fanfară a apărut şi Regele. După raportul generalului Arge­şeanu, comandantul Corpului II de Armată, a urmat serviciul divin, apoi decorarea soldaţilor cu medalia comemorativă “Regele Carol I”. Cores­pondentul oficiosului Frontului Renaşterii Naţionale (partidul unic înfiinţat de Carol al II-lea), “România”, relata astfel de la faţa lo­cului: “O dată cu intonarea Imnului Regal, uralele voiniceşti salută pe Supremul Comandant şi această încîntătoare muzică de glasuri şi alămuri trec în cadenţă perfect sincronizată, de la unitate la unitate, cu cîteva clipe înainte de a primi pe Vodă şi suita”. Pe trei şiruri au defilat cavalerii ordinului Mihai Viteazu, asociaţiile de veterani, premilitarii, ofiţerii şcolii Superioare de Război, Garda Palatului, brigăzile de grăniceri, unităţile de artilerişti, pompierii. Bună să defileze la festi­vi­tăţi, aceeaşi armată română avea să se retragă din Basarabia peste nici un an, fără să tragă un foc. În fi­nal, membrii Casei Regale au plecat spre Palat, unde au avut invitaţi pe primul-ministru, miniştrii Apărării Naţionale, Înzestrării Armatei, al Aerului şi Marinei, subsecretarul de stat al Apărării Naţionale şi comandanţii de mari unităţi din garnizoana Bucureşti. În Piaţa Palatului Regal, cu acea ocazie, s-a inaugurat statuia ecvestră a “Regelui Întemeie­tor”, creaţie a sculptorului croat Ivan Mestrovici, prin faţa căreia au defilat membrii FRN, îmbrăcaţi în uniforme albastre de partid. În timpul regimului comunist (1948) a fost dată jos de pe soclu şi topită.

În zilele noastre edificiul îşi trăieşte însă a doua existenţă, devenind totodată motiv de sfadă între Primărie şi Ministerul Culturii. Cele două instituţii nu s-au pus de acord în privinţa locului de amplasare a statuii, oscilînd între Piaţa Victoriei şi Piaţa Revoluţiei. Pînă una-alta s-a ales ultima variantă. Sculptorul Florin Codre a înălţat o machetă din ipsos între Muzeul Naţional de Artă al României şi Biblioteca Universitară, aşteptînd verdictul autorităţilor şi al cetăţenilor, invitaţi să-şi exprime pe internet părerile despre amplasamentul statuii. Mai nou, scandalul s-a extins, urmaşii artistului croat acuzându-l pe Codre de plagiat.

ULTIMUL 10 MAI. “10 mai va fi sărbătorit într-un cadru sobru”, anunţa prin comunicat, cu trei zile înaintea evenimentului, mareşala­tul Curţii Regale în 1947. Printre motivele oficiale, Casa Regală invoca lipsurile mari cu care se confrunta populaţia ţării, chinuită de secetă şi de urmările războiului. În capitala ţării festivitatea a durat o oră, con­stînd din oficierea unui Te Deum la Patriarhie şi defilarea unui es­cadron din regimentul de gardă. La festivităţi au participat membrii Casei Regale, ai guvernului român, ai Comisiei Aliate de Control, diplomaţi străini şi ataşaţi militari. Re­­gele Mihai I a marcat totuşi evenimentul, înmînînd ordinul “Coroana României” unor membri ai guvernului. Au fost decoraţi, printre alţii, profesorul Traian Săvulescu, ge­neralul Lascăr, istoricul Constantin Daicoviciu şi... Chivu Stoica, la acea dată, director general al CFR. La rîndul său, Harry Truman, preşedintele american, l-a decorat pe suve­ran cu ordinul “Legiunea de Merit” pentru “îndeplinirea de servicii excepţionale cauzei Naţiunilor Unite în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste”. În schimb, cu o zi în urmă, autorităţile sărbătoriseră cu fast “Ziua Victoriei”, în cinstea forţelor ce elibera­seră ţara “de sub jugul fascist”. Ce­re­moniile au avut loc la Mo­nu­mentul Eroului Sovietic, la monu­men­tul Eroului Necunoscut, la Ateneu. La final, în sala de marmu­ră a Cercului Militar Naţional, Re­ge­le Mihai I i-a decorat pe ma­reşalul Tolbuhin, generalii Susaikov şi Timofeev. Diferenţa dintre celebrarea, mai modestă, a zilei monarhiei şi cea a Victoriei reflecta o realitate: monarhia română intrase într-un con de umbră.