trafic

vineri, 16 martie 2012

LIFE


VALORIFICAREA DEŞEURILOR INDUSTRIALE – SURSA PENTRU OBŢINEREA DE NOI MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Începând cu luna septembrie 2011 Universitatea “Constantin Brancuşi” din Târgu Jiu - UCB în parteneriat cu Institutul de Cercetări Metalurgice - ICEM SA Bucureşti, Complexul Energetic Turceni – CET şi Agenţia de Protecţia Mediului Gorj – APM Gorj derulează Proiectul “Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea eco-sustenabilă a deşeurilor industriale”. Proiectul este co-finantat de Comisia Europeană, Direcţia Generală Mediu, în cadrul Programului LIFE+ - Politică şi Guvernare, precum şi de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Universitatea “Constantin Brancuşi” din Târgu Jiu organizează, în data de 16 martie 2012, începând cu ora 10:30, Conferința de lansare a proiectului Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea eco-sustenabilă a deşeurilor industriale, EcoWASTES, în AULA Facultăţii de Inginerie.
 Acest eveniment este dedicat prezentării scopului, obiectivelor și rezultatelor scontate a fi obținute în cadrul proiectului și este dedicat generatorilor de deșeuri industriale din industria energetică, extractivă și metalurgică, companiilor din industria materialelor de construcții care pot utiliza deșeurile industriale ca sursă de materie primă, autorităților centrale, regionale și locale cu responsabilități în domeniul conservării resurselor naturale în contextul utilizării deșeurilor ca sursă alternativă de materii prime.
Stabilirea unui dialog interactiv cu reprezentanții grupurilor țintă, modalitatea de comunicare și obținere de feed-back din partea acestora, alături de popularizarea proiectului și a finanțatorilor reprezintă principalele obiective ale conferinței de lansare.

În ţara noastră se generează anual milioane de tone de deşeuri, din care cantităţi importante sunt stocate în depozitele de deşeuri industriale, care ocupă mari suprafeţe de teren şi afectează calitatea mediului, în special a apelor subterane şi de suprafaţă. Depozitarea deşeurilor pe teren descoperit reprezintă în România calea cea mai importantă pentru eliminarea deşeurilor industriale, peste 75% din deşeurile generate fiind depozitate în fiecare an, costurile cu construcţia acestor depozite fiind considerabile.
În România, problemele cu care se confruntă industria energetică, principalul generator de cenuşi zburătoare, industria de extracţie a ţiţeiului, principalul generator de şlam de foraj dar şi industria metalurgică prin diferitele tipuri de zguri produse, ridică probleme majore de mediu şi economice.
Proiectul îşi propune să stabilească noi modalităţi de valorificare a deşeurilor generate de industria energetică (cenuşi de termocentrală), extractivă (şlamuri de foraj petrolier) şi metalurgică (zguri metalurgice) - unele fără utilizare în prezent pe plan european şi chiar la nivel mondial. Proiectul prevede adaptarea unei instalaţii pilot şi demonstrarea unor tehnologii inovative de reciclare a deşeurilor în produse cu valoare adăugată ridicată  - noi compozite ceramice folosite în principal în industria materialelor de construcţii, dar şi în lucrări de tipul straturilor impermeabile din construcţia de drumuri.

Având în vedere înăsprirea legislaţiei privind depozitarea deşeurilor cât şi, în acelaşi timp, conservarea resurselor naturale, pentru proiectul EcoWASTES principala prioritate o constituie dezvoltarea unor produse noi - compozite ceramice - care oferă perspectiva fundamentării unui concept nou de dezvoltare durabilă, prin combinarea mai multor deșeuri (pentru unele nefiind încă identificate soluții de valorificare), într-o gamă relativ largă de materiale utilizate în construcții.
                                                                  Universitatea “Constantin Brancuşi” din Târgu Jiu
Prof. univ.dr. Luminiţa Georgeta POPESCU
Coordonator Ştiintific LIFE

Un comentariu: