Vincent van Gogh s-a nascut pe 30 martie 1853 in Groot-Zundert, Olanda, in familia reverendului reformat Theodorus van Gogh. A avut trei surori - Elisabeth, Anna, Wil - doi frati - Theo si Cor - o familie numeroase si unita. Dintre toti, Theo se va dovedi cel mai apropiat de el, singurul care l-a sustinut in permanenta, moral si mai ales financiar. Mult mai tarziu, cand Vincent va fi obsedat doar de arta sa, Theo va fi in permanenta cel care ii cumpara culori si panze, ii trimitea banii pentru traiul zilnic si incerca, fara succes, sa vanda panzele fratelui sau.
Daca in copilarie viitorul pictor nu s-a remarcat prin nimic - si cu atat mai putin ca un talent in artele plastice - mai tarziu a inceput sa descopere, fascinat, desenele si gravurile artistilor in voga. Incepuse sa deseneze in anii de scoala, sub indrumarea lui Constantin C. Huysmans, dar in scurt timp Vincent si-a abandonat studiile. Primele semne ale bolii care avea sa ii aduca in final moarte se faceau deja simtite, dar au fost ignorate de familia care ii cauta lui Vincent, pe atunci in varsta de 15 ani, o slujba. Cu ajutorul unei rude se va angaja pana la urma la o galerie de arta din Haga, unde se familiarizeaza cu lucrarile artistilor clasici, academici, orice noi tendinte si idei fiind respinse imediat. Era in 1869.
In 1881, la varsta de 27 de ani, Vincent se muta din nou impreuna cu parintii sai si se ocupa doar de pictura si desen. Lucreaza singur, dupa reproduceri, studiaza diverse tehnici si materiale, stiluri si teme, descopera marii maestrii si curentele importante, este interesat de studiul in perspective, de jocurile de umbre si lumini, de anatomie. Prima mare tema abordata este viata rurala, o lume saraca si plina de expresivitate, pe care o cunostea deja bine.
In preajma varstei de 29 de ani, Vincent van Gogh il va descoperi cu entuziasm pe Jean-Francois Millet, prima sa influenta majora, de care il leaga mai ales fascinatia pentru spatiul rural. Mutandu-se pentru prima oara in propriul atelier, desi o incapere modesta si saracacioasa, van Gogh simte ca este in sfarsit pe drumul cel bun. Dupa 1884 va incepe sa picteze si sa deseneze mai ales studii anatomice, fiind fascinat mai ales de maini si chipuri, iar in 1885 termina prima sa capodopera, Mancatorii de cartofi, una dintre cele mai interesante si originale lucrari. Avea sa fie o pictura celebra, dar abia dupa moartea artistului. In 1886 se muta la Paris, pentru a locuit impreuna cu fratele sau, Theo, singurul sprijin pe care il mai avea. Aceasta schimbare va fi cea care ii va determina radical stilul matur si cariera, pentru ca la Paris descopera impresionismul si post-impresionismul, care il vor marca si schimba pentru totdeauna. Culori vii, intense, tehnici inedite, teme noi, personaje stranii, autoportrete, este o adevarata explozie cromatica si stilistica, astazi demonstrand ca Vincent van Gogh era unul dintre marii artisti ai lumii. Atunci insa era doar unul dintre artistii ignorati, fara succes de public sau critica, un anonim care picta intr-un stil ciudat, parca distorsionat si chiar, cum s-au pronuntat un critic de notorietate in epoca, “indecent”.La sfarsitul lui 1888, obosit si incapabil sa lucreze, Vincent s-a internat din nou, de aceasta data intr-un sanatoriu din Saint-Remy-de-Provence. Incepea cea mai prolifica perioada din cariera artistului, cand lucreaza aproape un tablou pe zi, deseneaza foarte mult, isi corecteaza “greselile” si amanuntele de care nu era multumit, isi doreste sa revina si sa devina, in sfarsit, un pictor de succes. Stilul sau s-a schimbat radical, ca o expresie a bolii sale. Dupa cateva luni, tot mai deprimat si mai ostenit, revine alaturi de fratele sau, Theo van Gogh. Nimic insa nu il poate motiva sa continue. Lucreaza cu o disperare care il sperie pe Theo, care banuieste o noua criza.Pe 27 iulie 1890, Vincent van Gogh incearca sa se sinucida, impuscandu-se in piept. Va muri doua zile mai tarziu
Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
